Inamicul exotic ataca din nou!

MALARIA

RASPANDITA DE: tantari
RATA MORTALITATII: 0,2%
BILANTUL MORTILOR: 1 milion/an
Una dintre bolile iesite recent din conul lor de umbra este malaria. Daca, in anii ’80, in Europa era aproape uitata, in 1995 s-au inregistrat in jur de 100.000 de imbolnaviri, toate „importate“ din tarile tropicale.
In Statele Unite, maladia a fost eradicata in 1951, dar tantarii Anopheles, „raspandacii“ acestei boli, sunt aici obisnuiti ai casei, iar Centrul pentru Controlul si Prevenirea Bolilor (CDC) a avertizat ca o epidemie ar putea surveni in orice moment. Tantarii infectati cu malarie sunt foarte raspanditi in America Centrala. O alta veste proasta este ca parazitii au inceput sa devina rezistenti la medicamente antimalarie, precum clorochina. Problema este atat de serioasa, incat, pentru a controla populatiile de Anopheles de pe Continentul Negru (in Africa subsahariana, malaria ucide un copil la fiecare 30 de secunde), Organizatia Mondiala a Sanatatii a ajuns chiar sa incurajeze utilizarea controversatului insecticid DDT, candva interzis pe scara larga. Doi paraziti, Plasmodium vivax si Plasmodium knowlesi, provoaca la om cele mai grave forme de malarie. Descoperirea a fost facuta recent de cercetatori de la New York University School of Medicine (Statele Unite) si Wellcome Trust Sanger Institute (Marea Britanie), in urma decodificarii genomului celor doua protozoare. Pana nu demult, infectiile cu P. vivax erau clasificate drept benigne, in timp ce acum un numar tot mai mare de studii arata ca respectivele contaminari sunt responsabile de 25% din cele aproximativ 500 de milioane de cazuri de malarie la nivel mondial si ca pot fi letale. Cu un milion de victime in fiecare an (247 de milioane de cazuri in 2006), malaria continua sa reprezinte o provocare uriasa pentru sistemele sanitare din tarile sarace. De altfel, ea este considerata in mod obisnuit boala saracilor: prolifereaza acolo unde sistemul sanitar este la pamant, apa e contaminata, iar temperaturile sunt foarte ridicate.

• Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
• Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați

VARIOLA

RASPANDITA PRIN: bioterorism sau accident clinic
RATA MORTALITATII: 30%
BILANTUL MORTILOR: 500 de milioane; 2 milioane/an in anii ‘60
Teoretic, aceasta boala este tinuta sub control. Doua laboratoare guvernamentale din Statele Unite si Rusia mai detin insa „rezerve“ din acest virus. O ancheta realizata in urma cu cativa ani de catre cotidianul britanic The Guardian a determinat faptul ca, desi putin probabil, virusul variolei ar putea fi oricand recreat sau furat. A fost cat se poate de simplu pentru ziaristii de la The Guardian sa demonstreze ca orice terorist dotat cu un laborator si o diploma medicala poate comanda prin posta segmente de ADN din virusul devastator. Eprubeta a sosit prin posta. In fiola, o picatura dintr-un gel alb, o secventa incompleta, modificata, extrasa din ADN-ul variolei. Pret: 33 de lire sterline si 8 pence. Produs comandat de la un laborator britanic de biotech, ai carui specialisti nici macar nu au realizat ca au pus in plic, au timbrat si au expediat o mostra
dintr-un patogen letal. Potrivit unui studiu, infectarea a 10 persoane cu acest virus ar putea genera imbolnavirea a 2,2 milioane de oameni in doar 180 de zile. Virusurile responsabile de variola (Poxviridae) constituie o familie virala straveche, ramificata in specii multiple, doar in parte cunoscute, care, la randul lor, infecteaza o sumedenie de specii de animale, de la moluste, la curcani si camile. Iar unul dintre exemplele cele mai faimoase care ilustreaza capacitatea microorganismelor de a se modifica este dat tocmai de membrii familiei Poxviridae: un virus de acest tip (variatia unui virus al variolei bovine) a devenit responsabil de una dintre cele mai teribile epidemii ale umanitatii. Dupa ce a ucis, vreme de mai multe secole, milioane de oameni, variola a fost la randul ei ucisa de om prin intermediul unei vaccinari la scara planetara. Treptat, vaccinarea antivariolica a fost abandonata; ca atare, in urmatoarele decenii, un numar tot mai mare din populatia umana nu va mai dispune de protectie in fata acestei maladii.

Virusul Nilului Occidental

RASPANDIT DE: tantari
RATA MORTALITATII: 4%
BILANTUL MORTILOR: 1.086 (in Statele Unite)
Face parte din familia arbovirusurilor si a fost izolat pentru prima oara in 1937, intr-o provincie din Uganda. Nimeni nu stie cum a ajuns Virusul Nilului Occidental (West Nile) pentru prima oara in Statele Unite, fapt petrecut in 1999, dar de-atunci maladia pe care o provoaca a „explodat“ pe intreg teritoriul tarii. (Anul trecut au fost inregistrate 4.200 de cazuri, dintre care 177 mortale.) Potrivit unui studiu realizat de un grup de cercetatori de la California University, in ultimii ani acest virus a suferit mutatii care il fac tot mai agresiv. Cazuri de infectie umana cu virusul West Nile au fost semnalate in ultima vreme in tot mai multe tari ale Uniunii Europene. Oamenii sunt contaminati in principal in urma intepaturii de tantar, desi s-au inregistrat si infectari survenite in urma unor transfuzii de sange si transplanturi de organe. Un tantar devine vector al virusului hranindu-se cu sangele unei pasari infectate. Au fost identificate drept posibili vectori cel putin 26 de specii ale acestei insecte (multe specii din genul Culex, precum tantarul domestic obisnuit C. pipiens si Aedes albopictus sau tantarul-tigru). Agentul patogen se multiplica in corpul insectei si, dupa doua saptamani, se instaleaza in glandele salivare ale acesteia. Acum, tantarul este pregatit sa raspandeasca infectia: intepand o alta zburatoare, ii inoculeaza mici cantitati de saliva, suficiente insa pentru a-i transmite virusul, care se multiplica in noua „gazda“ si ciclul se reia. De asemenea, unii tantari-vector pot ataca pisicile, caii, cainii, veveritele si iepurii. Aceste animale sunt considerate insa „gazde definitive“, pentru ca in organismul lor virusul nu reuseste sa prolifereze atat de mult incat sa poata infecta alti tantari. Ciclul contaminarii se reia intotdeauna prin intermediul unei pasari, iar virusul nu se poate transmite in mod direct de la om la om.

Ebola

RASPANDITA DE: fluide corporale
RATA MORTALITATII: 50-90%
BILANTUL MORTILOR: 1.507
Virusul Ebola este unul dintre cei mai de temut agenti patogeni exotici, atat in ceea ce priveste rata ridicata a mortalitatii la boala pe care-o produce, cat si pentru potentiala sa utilizare ca arma biologica.
De fapt, maladia este atat de devastatoare, incat, pana in acest moment, focarele s-au distrus de la sine; transmiterea virusului se face prin contact direct cu indivizi infectati, iar victimele, in general, nu au timp sa ajunga prea departe. In prima faza are loc o simpla inflamare, cu inrosirea partilor afectate – o reactie obisnuita de aparare a organismului. Apoi, tesuturile se lichefiaza si debuteaza faza cea mai impresionanta a bolii, pe parcursul careia bolnavului ii curge sange din ochi, din nas si din gura (virusul „toceste“ captuseala vaselor sanguine, provocandu-le victimelor o hemoragie interna de proportii).
„Faima“ morbului Ebola in Occident se datoreaza unui episod survenit in 1989 la Texas Primate Center, o companie care importa animale in vederea utilizarii lor drept cobai. Aici, doua maimute provenite din Gabon au reusit sa scape din cusca, iar cand incercarile de a le captura au devenit isterie, s-a aflat ca animalele erau infectate cu Ebola, un microorganism din familia Filoviridae, identificat pentru prima oara in 1976 in Zairul septentrional, traversat de raul Ebola. |n cele din urma, maimutele au fost prinse, iar faptul ca infectia nu s-a raspandit a fost considerat un miracol. Spre deosebire de alte virusuri, ca de pilda cel al SIDA (un retrovirus care se poate localiza in „rezervoare“ animale precum maimutele pentru perioade lungi de timp si poate fi transmis congenital), Ebola trebuie sa infecteze continuu noi gazde pentru a se replica si a supravietui. Totusi, pericolul reprezentat de acest microorganism nu este deloc de neglijat, intrucat virusul Ebola ar putea, prin intermediul unei recombinari intre segmentele ARN-ului sau, sa evolueze rapid; de exemplu sa devina atat de rezistent la aer, incat sa poata fi transmis prin respiratie. Iar impotriva acestui virus nu exista nici vaccinuri si nici terapii.

Febra Dengue

RASPANDITA DE: tantari
RATA MORTALITATII: 0,05%
BILANTUL MORTILOR: peste 10.000/an
In 2007, Comisia Interguvernamentala pe Problema Schimbarilor Climatice din cadrul ONU a anuntat ca, pana in anul 2085, cel putin 3,5 miliarde de oameni risca sa fie infectati cu Dengue, avand in vedere ca tantarii Aedes au fost depistati recent la Chicago. In tarile UE, cazurile de febra Dengue sunt rar intalnite. In Europa continentala mai ales, nu exista conditii propice pentru o eventuala raspandire a bolii de la un om infectat (tantarii purtatori de Dengue – Aedes aegypti si Aedes albopictus – prospera in zone calde si umede); totusi, in ultimele decenii, s-au inmultit cazurile de Dengue inregistrate printre membrii unor organizatii umanitare, printre militarii si turistii care s-au intors pe Batranul Continent venind din sud-estul Asiei si de pe subcontinentul indian, din Statele Unite, din Caraibe si uneori din Africa. Din 1999 incoace, Reteaua Europeana pentru Supravegherea Bolilor Infectioase de Import (TropNetEurop) a raportat printre turistii europeni 1.117 cazuri de Dengue. In majoritate, infectiile au fost contractate in India, Thailanda, Indonezia, Mexic si Brazilia. Dupa o absenta de decenii, virusul a reaparut in Asia in anii ’80, cu o epidemie de Dengue hemoragica in Sri Lanka, India, Maldive, China si Taiwan. |n prezent insa, zona unde Dengue ameninta sa devina o serioasa problema de sanatate publica este continentul american. In anii ’50-’60, prezenta tantarului Aedes aegypti a fost redusa drastic in Statele Unite printr-un program de control al Organizatiei Mondiale a Sanatatii care viza eliminarea febrei galbene (virusul acesteia e transmis de acelasi tantar). Programul a fost intrerupt in anii ’70, iar tantarul a reaparut, raspandindu-se si in zone in care nu fusese identificat inainte. In plus, in anii ’70, americanii se confruntau doar cu virusul Den-2, in vreme ce astazi au de furca, iata, cu toate cele patru variante ale acestuia.

Foto: Guliver